Incendiu la un tren care staţiona în gară. Aproape 60 de oameni au reușit să se autoevacueze. Pompierii au intervenit de urgență

Publicat: 30 04. 2024, 19:37
Actualizat: 30 04. 2024, 22:00
Foto simbol: Facebook

Un incendiu a izbucnit la compartimentul motor al unui tren R 2625 (automotor), care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara.

Zeci de persoane s-au autoevacuat de urgență

Aproximativ 60 de oameni s-au autoevacuat de urgență până au ajuns pompierii, informează tion.ro.

Incendiul a fost anunțat prin apel la 112, în jur de ora 17:30.

Trenul se deplasa pe ruta Satchinez-Periam, iar în momentul producerii incendiului acesta staționa în Gara Hodoni, potrivit celor de la ISU Timiș.

Ce au transmis reprezentanții ISU Timiș

„A fost alertat Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara și au fost trimise la locul evenimentului două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La locul intervenției a fost alocată o ambulanță SAJ. În sprijinul pompierilor a intervenit SVSU Satchinez”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.

Incendiul s-a manifestat cu degajări de fum la compartimentul motor. Cele 60 de persoane care s-au autoevacuat nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pompierii au intervenit de urgență pentru lichidarea incendiului și evacuarea fumului din vagon.