Incendiu la un liceu din Vâlcea. A ars o porţiune din acoperişul atelierului de practică

Incendiu la un liceu din Vâlcea. A ars o porţiune din acoperişul atelierului de practică
Foto ilustrativ: Shutterstock

Un incendiu a izbucnit marți, 24 septembrie, la atelierul de practică al liceului din oraşul Berbeşti, județul Vâlcea.

A ars o porţiune din acoperişul atelierului de practică

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea a transmis că  la sosirea echipelor de intervenţie ardea o porţiune mică din acoperişul clădirii, nefiind însă pericol ca focul să se extindă la celelalte imobile din curtea unităţii de învăţământ.

„Sosiţi la locul intervenţiei, pompierii militari au constatat că arderea se manifestă la acoperişul atelierului şi nu sunt persoane surprinse de incendiu astfel că nu se impune evacuarea liceului. Incendiu a fost localizat şi lichidat, în scurt timp de la sosirea echipajelor operative, în limitele găsite. Au ars doi metri pătraţi de acoperiş din lemn, cu învelitoare din tablă şi au fost afectaţi trei metri pătraţi de termosistem la faţada exterioară şi trei metri liniari de burlan”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru, citat de Agerpres.

De la ce a izbucnit incendiul

Sorin Albinaru a mai menționat că focul a pornit ca urmare a ardeii unor resturi vegetale în proximitatea imobilului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`