Incendiu la un depozit cu probe al Poliției din București. Oamenii legii cred că focul a fost provocat intenționat
Un incendiu fără flacără vizibilă a pus în alertă toți pompierii din București. Salvatorii s-au luptat 12 ore cu focul care a izbucnit la o fostă fabrică, folosită pentru a depozita probe ale Poliției Capitalei, în zona Giulești.
Depozitul clădirii, locul în care s-ar fi depozitat probele Poliției Capitalei
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, iar incendiul nu s-a răspândit. Cauza incendiului nu este cunoscută încă, dar polițiștii cred că focul a fost provocat de către cineva, conform Antena 3.
Subsolul clădirii este cel care a ars, loc unde s-ar fi aflat probe de la toate sectoarele Poliției din Capitală, dar focul s-a extins și la parter. Din suprafața totală de 3.000 de metri pătrați, 1.000 au fost în flăcări.
Pompierii au intervenit cu 10 autospeciale de stingere, iar pentru că în interiorul curții nu exista alimentare cu apă, ei au fost nevoiți să suplimenteze cu încă 8 autospeciale, astfel că 18 autospeciale au fost necesaer pentru a lichida incendiul.
Pompierii cercetează zona pentru a afla cum s-a produs incendiul și ce era depozitat în interiorul clădirii.