Incendiu la un cămin dezafectat din zona liceului „Mircea Eliade” din București: Un bărbat a suferit arsuri pe 90% din corp

Publicat: 21 02. 2012, 13:15

Un incendiu a izbucnit marți, într-un cămin de familiști dezafectat din curtea liceului „Mircea Eliade” din București. În flăcări a fost cuprins un bărbat de peste 40 de ani care a suferit arsuri pe 90% din suprafața corpului. Acesta a fost transportat la Spitalul de Arși din Capitală.

În căminul în care a izbucnit incendiul locuiesc 14 familii.

În momentul producerii incendiului în instituția de învățământ se țineau cursuri, însă elevii nu au fost afectați. Mai multe echipaje de pompieri au fost trimise la fața locului.

Flăcările au fost stinse și urmează a se stabili cauza producerii incendiului.

Consilierul primarului din Sectorul 6, Mihai Anghel, a declarat pentru Știrile B1 TV, că victima a căzut pe reșoul cu care se încălzea în cameră și astfel s-a ars. Vecinii au simțit mirosul greu și au sunat la 112.

Acesta a precizat că incendiul a fost unul mocnit.

„La sosirea noastră a fost identificat un bărbat de peste 40 de ani într-o cameră. Se afla în stare de inconștiență, a fost extras, dus la ambulanță și transportat la spital, pentru că przenta arsuri pe 90% din suprafața corporal. Incendiul a izbucnit la etajul 2, nu au fost afectate alte camere, nu a fost pericol de propagare, nu s-a impus evacuarea persoanelor din  imobil”, a declarat un reprezentant ISU.

Incendiu în curtea liceului „Mircea Eliade” din București

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " />