Incendiu la Suceava: O femeie de 76 de ani a murit după ce flăcările i-au cuprins locuința

Publicat: 29 01. 2012, 14:01
Foto: cotidianul.ro

O femeie în vârstă de 76 de ani din comuna suceveană Boroaia și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit duminică dimineață la locuința sa, după ce materialele combustibile depozitate lângă sobă au luat foc.

Incendiul a izbucnit la o locuință din cătunul Pintileni, comuna Boroaia, fiind sesizat de vecini care au observat flăcările violente din casă şi au anunţat că proprietara se află în locuință.

Pompierii au acţionat aproximativ trei ore pentru stingerea focului, care risca să se extindă și la locuințele învecinate.

După stingerea flăcărilor, pompierii au găsit în interiorul locuinţei cadavrul proprietarei, o femeie în vârstă de 76 de ani.

Din primele cercetări s-a constatat că incendiul a izbucnit de la o sobă aflată lângă materiale combustibile.