Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, la Spitalul Vechi din Satu Mare. Totul ar fi pornit de la un pacient care a fumat în incintă, deși e interzis.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 17:00, la secția de Medicină Internă a Spitalului Vechi din Satu Mare, informază Digi24.
Totul ar fi pornit de la un pacient care ar fi fumat pe un hol, iar mucul de țigară a aprins niște hârtii.
Focul a fost stins de angajații spitalului, cu ajutorul unui extinctor. Totuși, pompierii au ajuns la fața locului și au constatat că au ars mai multe cartoane și hârtii pe holul secției.
Nu există victime sau pagube importante. Nimeni nu a fost evacuat.
Pe 29 decembrie, trei oameni au murit și patru au fost răniți într-un incendiu la o secție ATI COVID a unui spital din Ucraina. Incendiul s-a declanșat de la o lumânare pe care un angajat a aprins-o pentru un pacient care decedase.
Tragedia a fost pusă pe seama „necunoașterii legilor fizicii şi dispreţului faţă de securitate”.
Tot anul trecut, alți patru oameni au murit într-un incendiu izbucnit la un spital din Zaporojie, sudul Ucrainei.