Incendiu la secția suspecților de COVID-19 din Spitalul Județean Târgu Jiu. Nimeni nu a fost rănit în timpul incidentului (VIDEO)

Publicat: 19 07. 2020, 10:40

Un incendiu a izbucnit, duminică dimineață, la secția destinată suspecților de COVID-19 din Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Alerta a fost inițiată de către un angajat, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoplatformă de lucru la înălțimi, o autospecială pentru transport victime multiple, dar și un echipaj SMURD din Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Incendiu la secția suspecților de COVID-19 din Spitalul Județean Târgu Jiu. Nimeni nu a fost rănit

„În jurul orei 7 am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Spitalul Județean de Urgență din Municipiul Târgu Jiu. Apelul a fost inițiat de către un angajat al spitalului, care semnala faptul că incendiul se manifesta la Secția Neurologie destinată pacienților suspecți de infecția cu noul coronavirus. Imediat, la fața locului, s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoplatformă pentru lucrul la înălțimi, o autospecială pentru transport victime multiple și un echipaj SMURD din cadrul instituției noastre, echipajele constantând că o lampă de iluminat dintr-o baie situată pe holul secției degaja un fum dens. Lampa a fost deconectată de către angajații spitalului și s-a acționat cu un stingător pentru stingerea incendiului”, a declarat Florin Chisim, purtător de cuvânt al ISU Gorj, în cadrul Știrilor B1 TV.

Oficialul a explicat că, din fericire, „nimeni nu a suferit leziuni” în urma incendiului de la spital.

„Împreună cu angajații spitalului am efectuat aerisirea spațiilor. Din fericire, nimeni nu a suferit leziuni în urma acestui incident. Saloanele în care se află pacienții nu au fost afectate. Nu s-a impus evacuarea pacienților sau a personalului medical, iar în prezent activitatea spitalului se desfășoară în condiții normale”, a adăugat Florin Chisim.

Întrebat dacă a existat riscul ca incendiul să se extindă și în alte zone ale spitalului, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj a răspuns: „Având în vedere că incendiul se manifesta în baie și nu existau materiale combustibile, nu a existat acest risc”.

Întrebat dacă echipele de intervenție au fost dotate corespunzător din punct de vedere al regulilor de siguranță sanitară, Florin Chisim, purtător de cuvânt al ISU Gorj, a explicat: „Sigur că da. Echipajele de intervenție au intervenit echipate corespunzător, pentru a preveni infecția cu noul coronavirus. Vorbim despre o secție unde se tratau pacienții suspecți de infecția cu noul coronavirus, nu pacienții confirmați”.

Un nou record negativ la nivel național: 889 de cazuri noi de COVID-19, depistate într-o singură zi

Bilanțul epidemiei de coronavirus din România continuă să capete noi proporții, iar sâmbătă a fost înregistrat un nou record negativ la nivel național: 889 de cazuri noi de COVID-19, confirmate într-un interval de 24 de ore. Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne, a dat asigurări că niciun bolnav care necesită terapie intensivă nu va fi lăsat pe dinafară.

„Tehnic, există această organizare de a extinde capacitatea secţiilor de TI prin mai multe metode – mobile, fixe, avem în plan încă o variantă de a extinde prin construcţii modulare secţii de TI amplasate în jurul marilor spitale sau a celor care se ocupă de acest domeniu, pentru că este foarte importantă şi mâna de lucru – specialiştii, şi nu în ultimul rând, se va proceda şi la transferul bolnavilor, indiferent dacă sunt cu COVID sau alte boli care necesită terapie intensivă, în alte spitale pentru a fi trataţi în mod eficient. Niciun pacient nu rămâne pe dinafară”, a declarat Marcel Vela, potrivitAgerpres.