Incendiu la o locomotivă pe ruta Ploiești-București: Călătorii s-au autoevacuat

Incendiu la o locomotivă pe ruta Ploiești-București: Călătorii s-au autoevacuat
Foto simbol: CFR Călători / Facebook

Un nou incident grav pe căile ferate a avut loc vineri, pe ruta Ploiești-București. Un incendiu a izbucnit la o locomotivă a unui tren cu călători. Potrivit ISU nu au fost raportate victime, călătorii reușind autoevacuarea în siguranță.

„Se acționează pentru lichidarea unui incendiu produs la locomotiva unui tren regio de calatori in com. Tinosu, ruta Ploiesti-Bucuresti, halta Prahova. S-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de stingere cu pulbere (azot) si un echipaj SMURD. Călătorii s-au autoevacuat, nu exista victime. De asemenea, nu putem aproxima numărul de călători deoarece, pana la sosirea echipajelor, cei mai mulți au părăsit locul evenimentului”, transmite sursa citată.

În acest moment locomotiva este scoasă de sub tensiune și se poate interveni și cu apă. Se acționează și cu pulbere. Arderea a fost una mocnită, cu degajare puternică de fum, mai precizează reprezentanții ISU.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`