Incendiu la ”Matei Balș” | Procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

Incendiu la ”Matei Balș” | Procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă după incendiul de la Institutul ”Matei Balș” din Capitală, soldat cu moartea a patru pacienți COVID-19. Anchetatorii fac deja cercetări la fața locului.

Incendiul s-a produs vineri dimineață, într-o clădire veche, dar recent renovată a spitalului ”Matei Balș”, după cum a susținut Ministrul Sănătății. Vlad Voiculescu a mai precizat că institutul a beneficiat de bani în ultimii ani, deci nu se poate vorbi de subfinanțare în acest caz.

Patru pacienți cu coronavirus au decedat și circa 100 au fost evacuați. Aceștia sunt transferați către ale spitale din București.

Ancheat urmează să stabilească exact cauza incendiului. Potrivit unor surse, acesta ar fi izbucnit de la un reșou. Persoanele care au fost la fața la locului susțin că flacăra a fost atât de mare încât s-au spart toate ferestrele și s-a distrus totul în saloane.

La faţa locului au fost mobilizate 38 de echipaje de prim ajutor şi şase echipaje de terapie intensivă mobilă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`