Un incendiu s-a produs la locomotiva unui tren de călători, joi dimineață, în halta Tomșani, conform anunțului făcut de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, transmite Agerpres.
ISU Prahova a precizat că nu există victime.
„Din primele informaţii primite de la faţa locului, incendiul se manifestă la compartimentul motor al locomotivei, iar în trenul de călători se află aproximativ 100 de călători. Nu sunt înregistrate victime”, au declarat reprezentanții ISU Prahova.
Locomotiva a fost decuplată, iar pompierii militari intervin pentru lichidarea incendiului.
Pompierii militari din Garda de Intervenție Urlați acționează cu două autospeciale cu apă și spumă, iar la fața locului se află și o ambulanță SMURD.
În plus, întrucât locomotiva este electrică, a fost trimisă în sprijin și o autospecială de stingere cu pulbere (azot).