Incendiu într-un bloc din centrul Bucureștiului: Locatarii au fost evacuați

Incendiu într-un bloc din centrul Bucureștiului: Locatarii au fost evacuați

UPDATE 18.10: Incendiul a fost stins în jurul ore 18:00. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, în prezent, sunt verificate ultimele încăperi ale blocului, pentru găsirea eventualelor alte persoane care ar fi putut fi afectate de fum.

Un incendiu a izbucnit luni după-amiază într-un apartament de la etajul 7 al unui bloc din centrul Bucureștiului, de pe strada Sirenelor, din apropierea Palatului Parlamentului. Locatarii scării unde se află apartamentul respectiv au fost evacuați.

Pompierii au ajuns la fața locului și intervin pentru stingerea flăcărilor. De asemenea, au fost trimise şi două echipaje de prim-ajutor.

„S-a procedat la evacuarea tuturor locatarilor acestei scări de bloc. Nu există pericol de explozie, ci doar fumul se poate propaga și în interiorul locuințelor și poate afecta persoanele”, a declarat pentru B1 TV, purtătorul de cuvânt al ISU București, Daniel Vasile.

Acesta a precizat că pentru moment nu se cunoaște cauza producerii incendiului.

Deși s-a luat imediat măsura evacuării scării, unde stau aproximativ 15 familii, trei persoane au fost expuse la fum.

„Trei persoane au fost expuse la fum, un bărbat o femeie și un băiat de un an, sunt conștiente, stabile și vor fi transportate la Spitalul Universitar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Oprița.

Potrivit unei femei care locuiește la etajul 1 în scara unde a izbucnit incendiul,  cauza care a dus la fumul gros ar fi un scurt circuit produs la cablurile de pe scară.

Locatarii unui bloc din centrul Capitalei, evacuați din cauza unui incendiu

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`