Eveniment
Un incendiu s-a produs într-un apartament din municipiul Iași, miercuri, și se crede că flăcările s-au iscat din cauza unui încărcător lăsat în priză.
În incendiu au ars un pat și un încărcător, relatează Ziarul de Iași, care a precizat că incendiul ar fi izbucnit din cauza dispozitivului. Altfel spus, cauza probabilă a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric.
La fața locului au intervenit forțe din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași, cu două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru salvări de la înălțime.
La locul incidentului s-a deplasat și o ambulanță tip B de prim ajutor calificat, dar nu au existat victime.