Incendiu într-un bloc din București. O femeie s-a stins din viață

Incendiu într-un bloc din București. O femeie s-a stins din viață

Un incendiu a izbucnit, joi dimineață, în jurul orei 5:00, într-un apartament din sectorul 3 al Capitalei, o femeie, în vârstă de 79 de ani, stingându-se din viață, iar soțul acesteia ajungând la spital.

„În apartament au fost găsite doua persoane, bărbat și femeie, în stare de inconștiență, care au fost scoase în afara locuinței pentru acordarea primului ajutor calificat”, au declarat reprezentanții ISU.

Incendiul nu s-a extins la alte locuințe, iar pentru stingerea lui pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere, la fața locului fiind trimise și trei ambulanțe SMURD, potrivit stirilekanald.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`