Incendiu în Maramureș: O casă a ars din temelii din cauza unui scurtcircuit la instalaţia electrică

Incendiu în Maramureș: O casă a ars din temelii din cauza unui scurtcircuit la instalaţia electrică

O casă din localitatea maramureşeană Brebeni s-a făcut scrum în urma unui scurtcircuit la instalaţia electrică. În ultima clipă, cei doi proprietari au reuşit să se salveze din calea flăcărilor.

Bărbatului i s-a făcut însă rău, în momentul în care a văzut că şi-a pierdut casa. El a fost transportat la spital de un echipaj SMURD. De mai bine de două ore au avut nevoie pompierii pentru a stinge incendiul.

Proprietarii, doi bătrâni, se aflau în casă în momentul izbucnirii incendiului. Norocul a făcut ca femeia să se trezească şi să simtă un puternic miros de fum. Când a ieşit din cameră s-a trezit în mijlocul flăcărilor. Speriată, şi-a ajutat soţul să iasă afară şi a alertat vecinii.

La faţa locului au ajuns două autospeciale de la punctul Târgu Lăpuş, dar şi o ambulanţă.

Bătrânului i s-a făcut rău când şi-a văzut pierdută agoniseala de-o viaţă. Medicii de la SMURD au fost nevoiti sa îl intubeze și să îl transporte la spital. La locul incendiului a ajuns şi fata celor doi bătrâni.

Mai bine de două ore s-au chinuit pompierii să stingă incendiul.

Casă arsă din temelii din cauza unui scurtcircuit

Embed: " />

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)