Incendiu în București: Un imobil din Sectorul 1 este cuprins de flăcări, existând posibilitatea ca focul să se extindă

Publicat: 23 10. 2013, 15:12

Un incendiu a pornit, miercuri, la un imobil din Sectorul 1 din București, focul cuprinzând acoperișul de aproximativ 100 mp.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, incendiul a fost anunţat în jurul orei 13.30, prin numărul de urgenţă 112, scrie Mediafax.

Pompierii au intervenit cu patru autospeciale cu apă şi spumă, ulterior fiind solicitată şi o autospecială cu apă, pentru a preveni extinderea focului la un imobil aflat în apropiere.