Incendiu în Băneasa: Trei familii au rămas fără casă de Sărbători (VIDEO)

Incendiu în Băneasa: Trei familii au rămas fără casă de Sărbători (VIDEO)

Trei familii au rămas fără acoperiş deasupra capului în urma unui incendiu izbucnit  în zona Băneasa. Focul s-a extins rapid la alte trei case, iar pompierii s-au chinuit mai bine de două ore să stingă focul. Cu puţin timp înainte de sfârşitul anului, păgubiţii se gândesc unde o să-şi petreacă sărbătorile de iarnă.

Focul a izbucnit la o casă din zona Băneasa, iar flăcările s-au extins rapid la alte trei clădiri. Incendiul a fost observat de vecini care au anunţat imediat pompierii.

La faţa locului au ajuns, cinci autospeciale cu apă şi spumă, un echipaj de prim ajutor şi un echipaj de descarcerare. Pompierii au muncit mai bine de două ore să stingă focul.

„A fost vorba despre un incendiu produs pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi, au fost afectate patru case, patru imobile, două în proporţii de 100%. În casa afectată cel mai mult, locuiau trei familii. În cea din stânga nu locuia nimeni, şi cele două vile care au fost protejate de noi, tot aşa una trei familii, şi una în spate două familii”, a declarat Romea Laurențiu, comandant în departamentul de pompieri „Băneasa”.

Din cauza panicii mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. 

Intervenţia a fost destul de dificilă, iar pompierii au demarat o anchetă.

Incendiu în Băneasa: O casă a ars complet

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)