Pompierii de la ISU Hunedoara sunt în alertă după ce flăcările s-au extins pe nu mai puțin de 85 de hectare de pădure în munții Poiana Ruscă.
Peste 20 de pompieri și 15 lucrători silvici s-au mobilizat, miercuri, pentru stingerea flăcărilor care au cuprins pădurile.
Incendiul a izbucnit la litiera pădurilor de foioase din zona Roșcani – Muncel, în județul Hunedoara.
„Misiunea pompierilor din subunitățile ISU Hunedoara de la Ilia, Brad, Dobra, Deva și Hunedoara este dificilă din cauza suprafeței mari unde trebuie să intervină, a reliefului cu pante abrupte, dar și a distanței mari de la flăcări până la locul unde s-a putut înainta cu autospecialele de stingere, distanță care se parcurge pe jos în aproximativ două ore și jumătate”, a declarat Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara, potrivit presei locale.
Cauzele producerii incendiului sunt în curs de stabilire a precizat reprezentantul ISU Hunedoara.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, printre cele mai importante efecte ale incendiilor de pădure se evidenţiază: distrugerea unor suprafeţe împădurite, cu afectarea gravă a ecosistemului; creșterea riscului producerii de inundații prin micșorarea capacității de retenție a precipitațiilor pe versanți și scăderea timpului de concentrare a viiturilor; creșterea riscului de manifestare a alunecărilor de teren, în cazul unor substraturi vulnerabile; înmulțirea, în zonele în care s-a manifestat incendiul, a unor dăunători și afectarea pădurilor din vecinătate, în sensul uscării unui număr important de arbori; pierderi economice ca urmare a distrugerii prin ardere a unei importante cantități de masă lemnoasă precum şi prin diminuarea activităţilor comerciale şi turistice din zona afectată; pierderea de vieţi omeneşti.