Incendiu de proporții la o fabrică de mase plastice din Vâlcea: Un pompier a leșinat
Un incendiu de proporţii a izbucnit, duminică, la o fabrică de mase plastice din comuna Mihăeşti, județul Vâlcea. Au fost afectate o hală de sortare şi circa o tonă de baloţi cu deşeuri sortate, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
Hala în suprafaţă de 400 metri pătraţi este afectată în proporţie de 80%
Potrivit sursei citate, la faţa locului au intervenit trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de stingere la înălţime, o autospecială CBRN şi un echipaj SMURD, trei persoane, între care şi un pompier, având nevoie de asistenţă medicală.
„La faţa locului s-a constatat faptul că hala în suprafaţă de 400 metri pătraţi este afectată în proporţie de 80%. Au ars, de asemenea, 250 mp deşeuri şi sunt afectate utilaje industriale. Sunt asistate trei persoane, dintre care un cadru militar, anunță Știrile ProTV.
Două sunt persoane civile şi au suferit atacuri de panică, iar pompierul a acuzat o uşoară stare de lipotimie”, au transmis reprezentanţii ISU Vâlcea, care au precizat că incendiul a fost localizat şi nu este pericol să se extindă la vecinătăţi.
Acesta este cel de-al doilea incendiu la deşeuri la care intervin pompierii militari vâlceni, după cel izbucnit vineri la un depozit de sortare de pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea, la care încă se intervine pentru a fi lichidat.