Incendiu de proporții în Cluj: O casă a ars în întregime, alte trei au fost parțial afectate

Publicat: 16 07. 2011, 19:39
Foto: tirnaveni.ro

O casă din Cluj-Napoca a ars în întregime sâmbătă, iar alte trei locuințe au fost parțial afectate de flăcări, în urma unui incendiu care a izbucnit pe strada Brutarilor, focul fiind stins de pompierii care au intervenit cu trei autospeciale, potrivit Mediafax.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj.

În urma incendiului, casa în care a izbucnit focul a fost distrusă în totalitate, iar celelalte trei au fost afectate.

Din primele cercetări, focul ar fi izbucnit din cauza unei locatare a casei arse în întregime, care a vrut să pună lemne în sobă, dar o parte dintre acestea au căzut pe jos, cu jar, şi au aprins locuinţa.

Un echipaj SMURD care a ajuns la fața locului a acordat îngrijiri medicale locatarei casei devastate, în vârstă de 68 de ani, care era în stare de șoc.