Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un bloc din sectorul 1 al Bucureştiului. Evenimentul nefericit s-a produs în zona Piața Amzei. Locatarii au sunat la 112 atunci când au sesizat că flăcările se extind.
Pompierii au intervenit de urgenţă cu patru autospeciale de stingere, mai ales că existau informații că în apartamentul în care avea loc incendiul se afla și o femeie de 80 de ani.
Proprietara, o femeie de 80 de ani, a fost rănită. Ea a avut o fractură la picior. Salvatorii au acordat îngrijiri medicale şi altor 3 oameni din bloc. Incendiul a fost anihilat, până la urmă. Focul a fi fost pornit de la un aragaz, însă o anchetă o să stabilească exact cauza incendiului.
În Noaptea de Ajun, puțin după ora 21.00, s-a anunțat un puternic incendiu la o gospodărie din satul Herla, comuna Slatina. Focul s-a extins de la un adăpost de animale la acoperișul casei de locuit a familiei.
Pompierii militari și cei civili au mobilizat la fața nu mai puțin de 9 autospeciale cu apă. În incendiu au pierit 2 vaci, 2 porci și 15 păsări. a ars un adăpost de animale pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați și trei anexe corp comun, pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați.
Nenorocirea a fost provocată de un scurtcircuit electric.