Incediu devastator în Tulcea. Aproape 180 de animale au murit. De la ce a pornit focul puternic

Publicat: 09 02. 2024, 21:01
Foto ilustrativ: Profimedia

Incediu devastator, vineri, la un saivan de animale din comuna Cerna, județul Tulcea. Aproape 180 de miei au murit în urma incendiului mistuitor, informează Agerpres.

Care ar fi cauza producerii incendiului devastator

Cauza probabilă ar fi o ţigără aprinsă și aruncată la întâmplare.

„Au ars aproximativ 2,5 tone de furaje şi saivanul în proporţie de 70%. Aproximativ 50 de miei au fost salvaţi. Din păcate, în urma incendiului, aproximativ 180 de miei au murit”, a transmis ISU Delta.

Cine a intervenit pentru stingerea incendiului

Pentru stingerea incendiului au intervenit două echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Măcin, cu două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD şi lucrătorii Serviciului de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Cerna, la sosirea forţelor de intervenţie, incendiul fiind localizat de SVSU Cerna.