Silviu Avădanei, unul din cei şapte violatori din Văleni, a cerut judecătorilor la sfârsitul lunii decembrie eliberarea conditionată din Penitenciarul Vaslui. Cererea sa a fost aprobată de instantă, dar judecătorii i-au atras atentia tânărului că are de respectat o serie de obligatii, altfel riscă să se întoarcă după gratii.
Silviu Avădanei vine să întregească lista tinerilor din Văleni eliberati din închisoare după ce au fost protagonistii unui viol care a scandalizat întreaga tară. Ceilalti care deja se bucură de libertate sunt: Alin Rotaru, Ionut Boicu si Ioan Surleac, potrivit Vremea Nouă.
La mai bine de un an de la comiterea faptei, magistraţii au dat pronuntarea sentintei definitive. Dacă Judecătoria Vaslui a pronuntat pedepse cuprinse între 5 ani si 8 luni si 8 ani si 4 luni, Curtea de Apel Iasi a majorat pedepsele, cea mai mare fiind de 10 ani. Astfel, Silviu Burada a primit 10 ani de închisoare după ce, initial a fost condamnat la 8 ani si patru luni de închisoare. Burlacu Paul Andrei a primit 8 ani si 8 luni de închisoare, după ce, pedepasa dictată la Vaslui a fost de 7 ani. Petrică Bolboceanu a primit o majorare si pedeapsa a ajuns la 8 ani si 6 luni după ce, initial, a fost trimis după gratii pentru 7 ani. Avădanei Silviu a fost condamnat la 8 ani de închisoare după ce, initial, a primit o condamnare de 7 ani.
De asemenea, Bogdan Ionut Boicu a fost trimis după gratii 6 ani si 4 luni. Instanta vasluiană l-a trimis, initial, după gratii, 5 ani si 8 luni. Cea mai mică pedeapsă a primit mezinul din grupul violatorilor. Acesta a fost condamnat la 6 ani de închisoare, cu două luni mai mult fată de instanta Judecătoriei Vaslui. De asemenea, daunele morale pe care inculpatii sunt nevoiti să le plătească au crescut de la 50.000 de lei la 70.000 de lei.