Epidemia de coronavirus a mai făcut o victimă în rândul cadrelor medicale din România. Este vorba despre un medic în vârstă de 70 de ani, care lucra la Spitalul Municipal din Brad. Femeia suferea de diabet. Primarul din Brad, Florin Cazacu, a declarat pentru B1 TV că aceasta s-a prezentat la începutul lunii la departamentul de Primiri Urgențe, având doar ușoare simptome, dar apoi starea i s-a agravat, iar când a ajuns din nou în acest departament, pe 8 aprilie, se simțea deja foarte rău. A fost nevoie de transportul medicului la o unitate medicală din Cluj, unde a și decedat marți dimineață. Până acum, au mai murit un ambulanțier din Suceava, trei asistente din Brașov, Țăndărei, respectiv Constanța, un medic tot din Constanța și un altul din Botoșani.
Florin Cazacu, primarul din Brad, a anunțat marți dimineață decesul unui medic infectat cu coronavirus. Este vorba despre o femeie în vârstă de 70 de ani, care lucra la Spitalul Municipal. Aceasta a început să prezinte simptome ușoare la finele lunii martie, dar pe 8 aprilie s-a prezentat la departamentul de Primiri Urgențe având simptome puternice. Femeia a fost transferată la un spital din Cluj, unde marți dimineață a încetat din viață.
Decesul medicului a fost confirmat și de Grupul de Comunicare Strategică.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Din nefericire, în această dimineață am primit vestea tristă că unul dintre medicii Spitalului Municipal Brad, medic de la secția de Interne, a decedat în urma unei suferințe, la un spital clujean. Era de multă vreme intubat, la Terapie Intensivă. Medicul avea 70 de ani, încă mai lucra. A lucrat o viață la noi la Brad. Din nefericire, a fost infectat cu coronavirus, s-a prezentat la departamentul Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Brad, în data de 8 aprilie. A fost apoi transferat la un spital din municipiul Cluj. Din nefericire, ieri seară a decedat”, a declarat primarul din Brad, Florin Cazacu, pentru B1 TV.
Acesta a mai precizat că medicul suferea de diabet.
„La finele lunii martie, doamna doctor a avut niște simptome. Pe 3-4 s-a prezentat la departamentul de Primiri Urgențe, era situația puțin ameliorată, dar în data de 8 situația era destul de gravă și a trebuit să fie transferată la Cluj, la spital”, a continuat Cazacu.
Primarul din Brad a mai spus că, pentru moment, nu se știe de unde a luat medicul COVID-19: „Se poate să fi fost un pacient cu care a intrat în contact la finalul lunii martie”.
Ancheta epidemologică a arătat că sunt trei persoane de la secția Interne care au fost în contact direct cu doamna doctor, dar niciun alt cadru medical de acolo nu are simptome de infectare cu COVID-19. Autoritățile responsabile urmează să stabilească sursa infectării.
Potrivit celor mai recente date oficiale, sunt 1.031 de cadre medicale infectate cu coronavirus în România.
Prima victimă a fost un ambulanțier de 53 de ani din Suceava. Acesta a fost izolat la domiciliu, pentru că nu a acceptat internarea, a precizat Grupul de Comunicare Strategică la acea vreme. A decedat pe 7 aprilie.
Pe 11 aprilie a murit o asistentă din Brașov, angajată a Spitalului Militar. Era contact al soțului, și el confirmat pozitiv.
Două zile mai târziu, a fost anunțat decesul unei asistente medicale din orașul Țăndărei.
O altă victimă a fost o asistentă din Constanța, care s-a infectat în timpul unei călătorii în Turcia. Femeia suferea de obezitate morbidă și bronho-pneumonii repetate.
Tot în Constanța a murit și un cunoscut medic. El demisionase pe 6 aprilie de la Spitalului Județean de Urgență Constanța, iar două zile mai târziu a fost internat în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța. De acolo, medicul a fost transferat la Institutul ”Matei Balș” din Capitală, unde a și murit.
Luni, autoritățile au anunțat decesul unui alt medic, de data aceasta din Botoșani. Femeia, în vârstă de 68 de ani, suferea de diabet.