Încă o jurnalistă agresată la protestul Antena 3 de la Palatul Cotroceni: "Când am întrebat cum s-au organizat, am stârnit potopul" (VIDEO)
Jurnaliștii B1 TV și Realitatea TV nu au fost singurii care au căzut victime mulțimii nervoase de la mitingul Antena 3 din fața Palatului Cotroceni. Ioana Moldoveanu, de la revista Vice, a fost agresată după ce a fost confundată cu un reporter B1 TV, după cum relatează chiar ea.
„Într-un moment din ăsta debusolat, când Gâdea s-a urcat într-un Renault Laguna negru și a demarat cu scârțâit de roți, am intrat în vorbă cu un nene îmbrăcat în costum tradițional. Era de la Haiducii României și veniseră din Constanța cu un autocar. Când am întrebat cum s-au organizat, am stârnit potopul. Un bătrân a urlat că sunt de la B1 și toată lumea s-a inflamat, fără a mai putea spune nimic, acoperită de strigătele lor”, a relatat jurnalista, pe vice.com.
„Mai întâi m-au încercuit fără scăpare și m-au huiduit. Mi-au strigat că vreau să fac agitație, că sunt instigatoare, că am creierul spălat și că n-am voie să filmez. Apoi, ca niște adevărați creștini, m-au tras de sutien”, a continuat aceasta, reproducând apoi o serie de injurii primite din partea manifestanţilor.
„Cred că ne consideraseră băsiști și pentru că eram tineri”, a mai spus Ioana Moldoveanu.
„Am fost salvată într-o scenă sexi și romantică, de-un pensionar, care credea că mi-a făcut un favor, eu fiind de la B1. Luați deoparte, am arătat legitimațiile și oamenii s-au calmat. Pe moment. Mai târziu, o babă mi-a tras una în cap cu-n steag, pentru că mă văzuse mai devreme și știa că sunt de la B1”, a mai spus jurnalista.
Şi celelelte echipe de televiziune au fost la un pas de a fi agresate. Un bărbat nervos abia a fost calmat de femeile care îl însoţeau.
Potrivit jurnaliştilor de la Cotidianul, la protestul organizat de Antena 3 au mai fost împinşi, scuipaţi şi înjuraţi şi câţiva trecători. Acestia se aflau pur şi simplu pe trotuar şi mergeau în sens invers coloanei de manifestanţi
Jandarmeria Română şi Poliţia erau tot la plimbare, asa ca nu s-au deranjat să intervină. Iar când forţele de ordine au ajuns totusi acolo, n-a mai fost nevoie de intervenţia lor, pentru că oamenii s-au calmat. Atât a reuşit să ne spună purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei despre întreaga scenă. În rest, a repetat textele de la Antena 3. insistand că oamenii au ieşit doar la o plimbare.
Reporterul B1 TV Mădălina Dicu, care a fost lovită violent cu piciorul, în timpul aşa-zisei ”plimbări” de la Palatul Cotroceni, a depus plângere la Poliţie.
Agresorul, Alexandru Gheorghiu, a fost identificat şi dus la Secţia 22 pentru audieri. Acum este urmărit penal pentru loviri și alte violențe, precum şi pentru tulburarea ordinii şi liniștii publice. (Detalii AICI)