Încă o „armă” anti-COVID-19. Tehnologia care oferă rezultatul în doar două ore, valabilă pentru toate cele trei tulpini SARS-COV-2

Publicat: 08 02. 2021, 20:01
Foto: PIxabay

Un test rapid anti-COVID-19, care oferă rezultatul în doar două ore, a apărut în Italia. Acesta permite identificareaîn doar două ore a trei tulpini ale virusului SARS-COV-2, cunoscute până acum.

Noua „armă” anti-COVID-19 ar urma să fie pusă în comerț la finalul lunii februarie, informează agenția Ansa. De asemenea, testul rapid ar putea fi disponibil în laboratoarele care fac teste anti-COVID-19 și în majoritatea unităților sanitare.

„Este un instrument care permite efectuarea unui prim screening pe testele pozitive. Urmează apoi secvențierea materialul genetic atât pentru a confirmarea definitivă, cât și pentru a identifica tulpinile noi: britanică, braziliană și sud-africană”, a declarat virologul Francesco Broccolo.

Turcii au inventat un spray care omoară SARS-COV-2 într-un timp record

Oamenii de știință au dezvoltat din ce în ce mai multe tehnologii și de prevenire, dar și de tratare a virusului SARS-COV-2. Printre cele mai recente inovații se numără spray-ul nazal din Turcia, care poate ucide SARS-COV-2 în doar un minut.

Genoxyn se numește soluția tucească, realizată de o echipă formată din medicii Șehime Gulsun Temel, Ahmet Umit Sabanci și Cuneyt Ozakin, de la Departamentul de microbiologie medicală al Universității Uludag din Bursa, informează Daily Sabah.

De asemenea, o companie din Franța va lansa un spray nazal care elimină 99% din coronavirus în mai puțin de 30 de secunde, bazat pe apă ionizată. Scopul acestuia este preventiv, atrage atenția producătorul, potrivit cnews.fr.