Inaugurarea Drumului Expres din Cluj, amânată. Printre provocările apărute se numără și relocarea unui deal

Publicat: 14 11. 2024, 17:07
Sursa foto: captura video Observator

Șoferii care s-au bucurat vara aceasta la vestea că primul drum expres din județul Cluj va fi inaugurat înainte de termen, trăiesc acum o dezamăgire. Nu doar că nu va fi terminat înainte de termen, lucrarea nu va fi finalizată nici până la data prevăzută în contract, motiv pentru care termenul a fost prelungit.

Lucrările sunt finalizate în procent de 70%, și peste 400 de muncitori şi 160 de utilaje sunt în permanenţă pe şantier, însă drumul tot nu va putea fi inaugurat în luna februarie a anului viitor, ci prin primăvară sau chiar vară. Lucrările la Drumul Expres 4, cel care va face legătura între Autostrada Transilvania şi DN1, în zona localităţii Tureni din Cluj, au început în septembrie 2023, potrivit Observator News.

Motivele care au dus la întârzierea lucrărilor

În multe locuri de pe traseul Drumului Expres a fost turnat deja un prim strat de asfalt, iar lucrările de asfaltare vor continua şi în perioada următoare, mai ales dacă vremea va permite. Întârzierile mari sunt însă la bretele de legătura, lungi de 10 kilometri, pe care trebuie să se poate circula cu până la 90 km/h. În unele puncte însă nici măcar nu a fost excavat pământul pe unde vor trece aceste bretele.

Întârzierile au fost cauzate de birocraţie şi dificultatea cu care s-a aprobat relocarea liniilor de înaltă tensiune de pe traseu.

„Sunt anumite lucruri care ţin de utilităţi, din ce ştiu eu, de relocări de utilităţi, care nu ţin neapărat de constructor. Sunt alte companii de distribuţii, şi stai după ei. Nu e ceva special aici, se întâmplă lucrurile astea cam peste tot”, a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

O parte dintre angajați nu au mai primit salariul din august

În plus, pentru realizarea drumului au fost necesare lucrări ample, printre care relocarea unui întreg deal. Pe cei doar 5 kilometri au fost construite 9 poduri şi viaducte. Kilometrul 3 a fost cel acre le-a dat cele mai mari bătăi de cap constructorului și muncitorilor, acolo unde a fost nevoie să fie exacavaţi peste 1 milion de metri cubi de pământ şi s-au făcut foraje la zeci de metri adâncime pentru a se păstra diferența de nivel. Tot pe deasupra kilometrului 3 va trece un drum judeţean.

Probleme sunt și în ceea ce privește salariile angajaților de pe șantier. Șoferii firmelor subcontractoare angajate, responsabili de conducerea camioanelor cu materiale, se plâng că nu au mai fost plătiţi din luna august.

Proiectul drumului expres de 5 kilometri costă 100 de milioane de euro, dar este de o importanţă majoră, pentru ca va facilita traficul din Cluj-Napoca şi din Turda.