Victor Ponta pare că se agață de orice pentru a rămâne în fruntea Guvernului. Consens, coabitare, înţelegere, pacte, totul pentru a fi reprimit în prima linie după eșecul din noiembrie.
”El e mort politic şi faptul că încă îşi bea cafeaua la Palatul Victoria e doar pentru că nu s-a decis momentul în care va fi executat şi, mai ales, cine va fi cel care va da prima lovitură. După modul în care reacţionează şi se mişcă politic, prim-ministrul arată ca un om care ştie că îşi trăieşte ultimele clipe de glorie mediatică şi că pedeapsa nu i-a fost comutată, ci doar amânată momentan”, scrie jurnalistul Dan Ionescu într-un editorial pentru Adevărul.
Victor Ponta pune la bătaie toate şansele reale sau închipuite care îi ies în drum, deși supraviețuirea acestuia în fruntea Executivului este practic nulă.
“Aceasta este simpla explicaţie pentru care vocabularul i s-a îmbogăţit cu termeni precum ”coabitare” şi ”consens”, din acest motiv este afabil până la servitute cu Klaus Iohannis şi tot din acest motiv s-a născut şi reforma politică din PSD. Deşi e un comportament politic explicabil, şansele de supravieţuire pentru Victor Ponta sunt inexistente.”, precizează jurnalistul.
Primul ministru este vânat atât de colegii de partid cât și de opoziție. Totodată, românii nu mai sunt dispuși să uite argumentele pentru care au votat împotriva sa la prezidențiae.
“Nu cred că Victor Ponta are ce să promită pentru a fi iertat. În interiorul PSD-ului apele sunt atât de tulburi încât să te apuci să faci scufundări e suicidal. (…)Astăzi pare mai rezonabil să lauzi justiţia în speranţa că vei scăpa mai ieftin, decât să te aliezi cu Victor Ponta şi să lupţi cu DNA-ul. ”, mai scrie Ionescu.
”În tabăra celor care i se opun lui Victor Ponta e toată lumea practic”, concluzionează jurnalistul.