În spatele zidului Parlamentului se face legea, dar nu se și respectă: "Oamenii aceştia care urcă treptele de marmură la început de mandat încheindu-şi strâmb nasturii costumului, adună cât pot, cu fiecare zi, sub sacou sau în pereţii caselor"

În contextul campaniei declanșate de ANAF împotriva fraudei fiscale, jurnalista Anca Simina a facut un experiment chiar în Parlamentul României. La bufetul din sediul de lucru al aleșilor noștri bonul fiscal este o raritate.

”Şirul de oameni fel de fel, parlamentari, funcţionari ori ziarişti, şerpuieşte în spatele bufetului de la Camera Deputaţilor. După tejghea, o doamnă şi un domn cu uniforme terne împart cafele cu lapte de 2 lei, prăjituri de 3,5, felii de chec copt în cofetăria Casei şi cefe de porc taxate după greutate şi sub preţul pieţei de peste gard. Din portofele Furla sau direct din buzunarul jeanşilor, banii nu au culoare politică şi nici miros. Se învârt la repezeală fără să ceară nimeni bon fiscal”, scrie jurnalista într-un articol pentru Adevărul.

Anca Simina povestește că un deputat liberal face comanda de crenvurşti, ia furculiţa de plastic şi se mută grăbit la o masă. Între un vot pentru Statut şi unul pentru arestarea unuia de-al Casei, bonul fiscal pare un moft. „Lăsaţi-mă, o să îl cer acum, că l-am uitat pe tejghea”, se scuză acesta, apoi se învârte pe călcâie bombănind şi îi face semn femeii să îi dea mai repede un bon, că se filmează.

Eveniment - 14 nov, 00:03

Controale la proprietarii care închiriază locuințe în regim hotelier. Sfaturi pentru turiști

“Până la 3 şi jumătate, bufetul Camerei Deputaţilor – mamut respirând deja greu la a treia şedinţă de plen – scosese 48 de alte bonuri. Cât o tutungerie din Mizil”, menționează jurnalista.

“La un alt etaj, o altă tejghea de pal melaminat îşi înfige picioarele în covorul moale. Consiliere de parlamentari vin cu liste de cumpărături, femeia din spatele bufetului împachetează în hârtie albă farfurii de carton cu grătare de pui şi prăjituri. Totul dispare într-o sacoşă-maieu cu poza Casei Poporului în tonuri de maro. Banii se dau negreşit, bonuri niciodată”, adaugă aceasta.

Gardul înalt dintre Casa Poporului şi s-ar fi turnat oricum. Dacă nu din beton, atunci ar fi fost un gard  din valuri de aroganţă revărsate de sub costume scrobite, din gheme de dispreţ deşirate în urma lor.

“În spatele zidului, se face, cu un aer somnolent, mai bine sau mai prost, legea. Se cere însă respectată doar dincolo de el. Oamenii aceştia care urcă treptele de marmură la început de mandat încheindu-şi strâmb nasturii costumului sau călcând timid spre fotoliile de piele din Casa Poporului, adună cât pot, cu fiecare zi, sub sacou sau în pereţii caselor de la ţară ale rudelor sărace. Adună, dar şi pierd. Le rămân la scară onestitatea, popularitatea, deseori adecvarea. Învaţă, în schimb, cum e cu dubla măsură”, concluzionează Ana Simina.