În România, tot mai mulți copii și adolescenți ajung la Urgențe din cauza alcoolului

În România, tot mai mulți copii și adolescenți ajung la Urgențe din cauza alcoolului
Sursa foto: Pixabay

Specialiștii spun că în România, vârsta consumatorilor de alcool a scăzut dramatic și că statul ar trebui să ia măsuri urgente și drastice. Aceștia avertizează că alcoolul poate avea efecte devastatoare asupra tinerilor.

La spital a ajuns și un copil de doar 7 ani care băuse spirt sanitar

Conform datelor oficiale ale UNICEF, în România, consumul de alcool în rândul copiilor și adolescenților este un motiv de îngrijorare. 42% dintre minorii cu vârste între 14 și 18 ani au consumat cel puțin o dată băuturi alcoolice. Statisticile sunt susținute de specialiștii în psihiatrie pediatrică.

Aceștia spun că adolescenții cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani au început să consume tot mai des și în cantități tot mai mari băuturi alcoolice. Și asta în condițiile în care statul român interzice comercializare băuturilor alcoolice către minori.

Doar cu o săptămână în urmă, la Urgența Secției de Pediatrie din Botoșani au ajuns un copil de 15 ani cu intoxicație alcoolică, dar și o adolescentă de 16 ani, în comă alcoolică, cu o alcoolemie record, de 1.6 la mie.

Potrivit medicilor, la spital a ajuns chiar și un copil de numai șapte ani, care a băut spirt sanitar. Cauzele consumului tot mai frecvent de alcool în rândul tinerilor și copiilor are ca principale motive, spun specialiștii, teribilismul specific vârstei, dar și modelul nepotrivit familial.

Aceasta adaugă că apare și problema teribilismului, atunci când sub presiunea grupului, pentru a nu se face de râs, adolescentul consumă pentru a demonstra că și el poate face același lucru.

Alcoolul poate avea efecte devastatoare asupra psihicului și creierului adolescentului. Creierul este încă în dezvoltare, iar consumul de alcool inhibă dezvoltarea dentritelor, conexiunile care se fac între neuroni. Afectează memoria, atenția, iar pe termen lung pot apărea o multitudine de probleme.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis urnele de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”