Veste bună pentru pasionații de sporturi de iarnă! O nouă pârtie se deschide pe domeniul schiabil din masivul Postăvarul.
Începând de astăzi, 31 ianuarie, turiștii vor putea schia și pe pârtia Ruia.
Având în vedere că temperaturile scăzute au permis funcționarea instalațiilor de producere a zăpezii artificiale, administratorii domeniului schiabil au reușit amenajarea pârtiei.
„Deja putem spune că avem o tradiție în acest sezon, ca fiecare „Miercuri a brașovenilor” să vină cu vești bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă, astfel că și astăzi reușim să deschidem o nouă pârtie, Ruia. Este una dintre pârtiile preferate de schiorii experimentați, având o lățime foarte mare, care îți permite să te bucuri din plin de o pârtie neagră.
Sper să ne ajute condițiile meteo, cu temperaturi coborâte, astfel încât să finalizăm și amenajarea pârtiei Subteleferic. Astăzi va fi o zi minunată pentru schi, cu soare, așa că vă așteptăm, dragi brașoveni și turiști, să vă bucurați de cel mai frumos domeniu schiabil din România”, a transmis Allen Coliban, edilul orașului, notează brasov.net.
De astăzi se schiază pe pârtiile Ruia, Drumul Roșu (integral), Sulinar (integral), Lupului (partea superioară), Subteleferic (de la ieșirea din canal), Lupului inferior, Kanzel și Doamnei.
Stratul de zăpadă bătută pe pârtie măsoară 30 de cm în partea inferioară a masivului și ajunge până la 50 de cm pe pârtiile din zona superioară.
De asemenea, pârtia Bradul și pârtia Stadion sunt deschise și ele pentru începători.