În octombrie se vor înregistra și temperaturi „estivale” de până la 38 de grade celsius, anunță ANM
În luna octombrie va trebui să ne așteptăm la temperaturi caniculare ce depășesc 35 – 38 de grade Celsius, anunță meteorologii ANM.
Temperaturi ridicate în luna octombrie
„Uneori, pe fondul advecţiei unor mase de aer tropical pe teritoriul ţării noastre, se mai pot înregistra temperaturi maxime „estivale” chiar şi în luna octombrie, temperaturi ce depăşesc 35 – 38 grade Celsius”, se arată în analiza ANM.
Din datele înregistrate în perioada 1961-2022 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM, temperatura medie multianuală a lunii octombrie are valori cuprinse între 10 şi 12 grade Celsius în zonele de câmpie şi deal din Oltenia, Muntenia, Banat, Crişana, în cea mai mare parte a Dobrogei şi pe areale mai restrânse din Moldova.
Cu toate acestea, în acest an luna octombrie va fi mult mai caldă: „Ţara noastră se află mai mult sub influenţa maximului barometric est european, iar dorsala anticiclonului Azoric se retrage treptat spre vestul continentului. Din cauza modificării distribuţiei centrilor barici pe continent, dar şi reducerii duratei de strălucire a soarelui, temperaturile medii lunare din această lună sunt, în general, cu 5 – 7 grade Celsius mai mici decât cele din luna septembrie”, precizează specialiştii ANM.
Temperatura maximă absolută a acestei luni în România, este de 39,0 ºC şi s-a înregistrat în ziua de 3 octombrie 1952, la Armăşeşti (jud. Ialomiţa) (tabelul 1).
Maxima absolută a lunii octombrie la Bucureşti este de 35,5 ºC, înregistrată în 2 octombrie 1952, la staţiile meteorologice Bucureşti-Filaret şi Bucureşti-Afumaţi (tabelul 2). În aceeaşi zi s-a înregistrat şi temperatura maximă absolută a staţiei meteorologice Bucureşti-Băneasa, 35,2 ºC.
În luna octombrie a anului 1952, temperatura maximă absolută a fost depăşită la 52 de staţii meteorologice, în 2 octombrie, majoritatea valorilor fiind mai mari de 30,0 ºC. Temperatura maximă absolută a fost depăşită la un număr mare de staţii și în anii: 2012 (la 51 staţii meteo, majoritatea fiind înregistrate în ziua de 1 octombrie), 1993 (la 32 de staţii meteo, în perioada 13-17 octombrie), 1991 (la 33 de staţii meteo, în ziua de 1 octombrie).
În topul anilor cu cele mai calde luni octombrie la nivelul României se regăsesc 1966, 1984, 2001, 2012, 2018, 2019 etc. (tabelul 3).
Tot în această lună, advecțiile de aer artic produc adesea răciri bruşte şi intense ale vremii, temperatura minimă coborând chiar și sub -15 ºC.
Temperatura minimă absolută a lunii octombrie în România este -21,3 ºC şi a fost înregistrată la Întorsura Buzăului, în data de 27 octombrie 1988 (tabelul 1).
La Bucureşti, minima absolută este de -10,7 ºC, înregistrată în 31 octombrie 1920, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret (tabelul 2). La staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Băneasa, temperaturile minime absolute sunt de -7,2 ºC (27, 29 octombrie 1988), respectiv -8,0 ºC (30 octombrie 1997).