În Norvegia, furtuna Ingunn a făcut ravagii. Vântul a ajuns la aproape 196 de km/h. Un autobuz cu 14 pasageri a fost aruncat de pe șosea

Publicat: 01 02. 2024, 19:50
Foto: Pixabay

Cea mai puternică furtună din Norvegia, după mai bine de trei decenii, a smuls acoperișuri, a sporit riscurile de avalanșă, a anulat zborurile și a întrerupt curentul în timp ce a făcut ravagii în anumite părți ale țării scandinave, joi.

Un nou record național de viteză a vântului de 195,8 kilometri pe oră

Vânturile puternice comparabile cu un uragan au ajuns la rafale de până la 180 de kilometri pe oră în unele locuri. Un nou record național de viteză a vântului de 195,8 kilometri pe oră a fost înregistrat la nivel local joi devreme pe insula Soemma, a declarat Institutul Meteorologic Norvegian.

În apropiere de Laerdal, un oraș mic și pitoresc la nord-est de Bergen, al doilea oraș ca mărime din Norvegia, un autobuz cu 14 pasageri a fost aruncat de vânt de pe șosea, dar nu au fost răniți, a declarat poliția, citată de AP.

Unele zone au fost inundate, iar companiile aeriene și operatorii de feriboturi și-au suspendat serviciile. Au existat informații despre școli, drumuri, tuneluri și poduri închise din cauza vântului puternic, a ploii și a zăpezii. Se estimează că 12.000 de gospodării au rămas fără curent.