Alimentarea cu energie electrică poate fi reluată în maximum 6 ore de la producerea unui black-out în România, conform regulamentelor europene în domeniul energiei, a declarat miercuri Virgil Ivan, directorul Dispeceratului Energetic Naţional (DEN) din cadrul Transelectrica.
El a explicat că România funcţionează interconectat, la nivel european, într-o infrastructură energetică din care fac parte 34 de ţări şi 41 de operatori de transport şi sistem.
În 2015, au început să fie emise, pentru funcţionarea operatorilor de transport şi sistem, regulamente europene. S-a trecut de la manuale de operare la reglementări europene cu caracter de lege pe care le pun în practică toate ţările europene.
„Astfel că activitatea de prevenire a unor astfel de situaţii este foarte serios tratată. În caz de black-out, regulamentele stabilesc ca durata de repornire a alimentării să fie de maximum de 6 ore, deci nu discutăm de întreruperi de alimentare care să afecteze populaţia Europei timp de zile. Dacă se întâmplă un astfel de eveniment, avem aceste capabilităţi de repornire în 6 ore, deci nu discutăm de ordinul zilelor”, a subliniat Ivan.
Scenariul privind o pană de curent generală în toată Europa, un așa-numit blackout care ar lipsi sute de milioane de persoane de surse de curent, a creat îngrijorări în ultimele zile. Deși în cele din urmă informația devenită virală a fost prezentată drept un fake news sau având un conținut prea alarmist, trebuie menționat faptul că ea a fost răspândită inițial de instituții și de marile agenții de știri internaționale, iar tema este una cât se poate de serioasă.
Totul a pornit de la anunţul ministrului austriac al Apărării, care a îndemnat oamenii să se pregătească pentru situaţii excepţionale. A lansat chiar şi un ghid de supraviețuire în acest sens. Mai mult, televiziunea de stat austriacă difuzează un material privind un experiment public de gândire despre blackout care prezintă următorul scenariu: „Nimic nu mai funcționează. Șapte zile fără energie electrică“.