În București, rata de infectare cu SARS–CoV–2 a ajuns la 5,6. Situație critică în 10 județe

Publicat: 16 11. 2020, 13:23
Foto: Hepta - Zuma Press / Lorenzo Carnero

Luni s-au înregistrat 4.931 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), din 11.266 de testeefectuate în ultimele 24 de ore, 7.499 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.767 la cerere.

În municipiul București și în alte zece județe rata de incidență a depășit 5. În Capitală, rata este de 5,6, în continuă creștere.

Județele în care rata de infectare cu COVID-19 a crescut, luni

În București, rata de infectare a ajuns la5,6. Situația este gravă și în Sibiu, Cluj, Bihor, Timiș, Ilfov, Alba, Brașov, Constanța și Sălajunde respectivul indice a trecut de 5.

București – 5,6

Alba – 6,1

Sibiu -8,83

Cluj – 7,37

Ilfov – 6,83

Brașov – 6,21

Timiș – 6,85

Arad – 5,68

Bihor – 5,77

Constanța – 5,2

Sălaj – 5,9

Bilanț negru al pandemiei de coronavirus

În intervalul 15.11.2020 (10:00) – 16.11.2020 (10:00) au fost raportate 149 de decese (86 bărbați și 63 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 50 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani.