Imunizarea cu serul anti-COVID de la AstraZeneca începe de luni în România. Radu Țincu: Sunt optimist și cred ca vaccinarea va fi un succes (VIDEO)

Publicat: 14 02. 2021, 13:42
FOTO: Hepta.ro

Campanai de vaccinare cu AstrZeneca începe de luni în România. Peste 100.000 de români s-au programat săptămâna trecută pentru a primi doza dezvoltată de producătorul britanic, iar dintre aceștia aproape 10.000 vor primi mânie prima doză de ser de la Astra Zeneca.

Medicul ATI de la Spitalul Floreasc, Radu Țincu s-a declarat optimis în privința campaniei de vaccinare și a imunizării în rândul cetățenilor cu serul dezvoltat de compania britanică AstraZeneca.

„Sunt optimist pentru efectele pozitive pe care vaccinarea le aduce la nivelul comunității. Avem foarte multe informații, primite chiar din Regatul Unit, cu privire la efectele pe care vaccinarea le va avea începând cu luna martie – aprilie, când se va produce o scădere atât a numărului de îmbolnăviri, a formelor severe, a internărilor în spital și chiar a internărilor în ATI.

Specialiștii britanici spun că odată ce populația vulnerabilă, precum persoanele vârstnice și cele cu comorbidități, vor fi vaccinate, se va reduce mortalitatea cu până la 90% în țările în care populația a fost imunizată”, a declarat medicul Radu Țincu, într-o intervenție telefonică pe B1 TV.

Vaccinarea, esențială în combaterea pandemiei

Medicul Radu Țincu a discutat despre câteva lucruri pe care românii trebuie să le știe înainte de vaccinarea cu AstraZeneca:

„Orice vaccin are o eficacitate a lui. Faptul că unele au o eficacitate mai mică și altele mai mare nu cred că pune probleme în acest moment, pentur că avem o pandemie care a ucis atât de mulți oameni și a pus în geunchi societățile din întreaga Europă, încât avem nevoie de cât mai multe vaccinuri disponibile, astfel încât campania de vaccinare să se realizeze mult mai rapid.

Pe de altă parte, vaccinul de la AstraZeneca aduce câteva deosebiri față de Moderna și Pfizer. În primul rând este vorba despre stabilitatea vaccinului, el poate fi depozitat la frigider, ceea ce face posibilă imunizarea persoanelo cu caravane mobile.

Pe de altă parte trebuie să avem în vedere că foarte multe persoane au fost reticente în ceea ce proivește tehnologia ARN-ului mesager, iată că acest vaccin vine cu o tehnologie mai cunoscută, ceea ce pentru mulți îl face mult mai atractic. Da, eu sunt încrezător șin cred ca vaccinarea va fi un succes”, a mai spus Radu Țincu, în direct pe B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.