Impozitarea bacșișului, expresia unei neputințe: "Prima dată am crezut că e o glumă, menită să egaleze nemuritorul panseu lansat de Divertis în anii ’80, <<Să bacşim stârpişul>>"

Impozitarea bacșișului este una dintre ordonațele care au ca scop protejarea mediului de afaceri, anunța pe 22 aprilie ministrul Finanțelor. Doar că adoptarea acestei legi printr-o ordonanța de urgență se aseamănă lu legea dată de Ceaușescu prin care obliga cetățenii Republicii Socialiste România să se adreseze cu tovarăș/tovarășă, este de părere jurnalistul Liviu Avram.

Într-una editorial pe Adevărul, acesta susține că Ponta duce un război nedelcarat cu inspectorii Antifraudă, dovada fiind chiar în Monitorul Oficial în care s-a publicat legea impozitării bacșișului.

„Prima dată am crezut că e o glumă, menită să egaleze nemuritorul panseu lansat de Divertis în anii ’80, „Să bacşim stârpişul”. Cum să scrii cuvântul „bacşiş” într-o prevedere legală? Apoi, când am văzut că gluma se îngroaşă, m-am gândit că or să găsească o formulă cât de cât juridică, de genul „venit suplimentar informal” – sau ceva de tipul acesta. Nici pomeneală: cuvântul „bacşiş” se lăfăie plenar în Monitorul Oficial, însoţit de o infernală procedură de declarare, înregistrare şi impozitare”. (…) tot cred că ar trebui să oferim microfonul psihologilor, poate chiar şi psihiatrilor, pentru a ne explica ce a fost în mintea sa (Victor Ponta – n.r )atunci când a promovat o aşa ordonanţă de urgenţă – în afară de faptul să a fost pur şi simplu în puterea sa să o facă. Căci ce este bacşişul? Este el o categorie economică atestată ca atare în manualele de economie, precum venitul, salariul, profitul sau dividendele? Sau este doar expresia bănească a unei relaţii inter-umane, născută între cel care oferă ceva şi cel care e mulţumit de ceea ce primeşte? , scrie Liviu Avram.

Jurnalistul susține că impozitarea bacșișului prin OUG arată doar neputința de a dovedi bani nefiscalizați.

“Să nu uităm însă că impozitarea bacşişului prin ordonanţă de urgenţă a fost expresia unei neputinţe: inspectorii Antifraudă nu puteau dovedi evaziunea fiscală din moment ce comercianţii pretindeau că banii nefiscalizaţi găsiţi în gestiune reprezintă bacşişuri de la clienţi. Şi atunci guvernul, în loc să găsească soluţii de conformare voluntară, s-a năpustit orbeşte, ca şi Ceauşescu, cu o suprareglementare într-un teritoriu care nu e al statului: relaţiile dintre oameni”, scrie acesta.