Important medic din România avertizează: „Oamenii nu au respectat măsurile de Paște! Ne așteptăm la noi internări”

Important medic din România avertizează: „Oamenii nu au respectat măsurile de Paște! Ne așteptăm la noi internări”
Sursa foto: Facebook

Numărul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus a crescut și urmează să mai crească în perioada următoare, în condițiile în care mulți români nu au respectat măsurile de distanțare socială în perioada Sărbătorilor Pascale, susține Directorul medical al Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara.

Acesta atrage atenția că numărul va continua să crească dacă, similar cu ce s-a întâmplat de Paște, românii au ieșit din case fără motiv întemeiat și în perioada 1-3 mai, în ciuda avertismentelor transmise de autorități.

„Am sesizat la 10-12 zile după ce s-au terminat Sărbătorile Pascale, o creştere a numărului de internări şi a numărului de pacienţi pozitivi, efectiv clastre familiale care s-au internat dintr-o dată.

Mi-am dat seama că izolarea, distanţarea fizică şi aceste măsuri de carantinare nu s-au respectat, ca să evităm lanţuri epidemiologice familiale, nu s-a ţinut cont de ele. Ne aşteptăm ca şi după zilele de 1 şi 2 mai să ne aducă aceste nedorite internări, pentru că nu s-au respectat recomandările”, a atras atenţia dr. Cristian Oancea, pentru BZI.RO.

Atât în peroada ulterioară sărbătorilor pascale, cât și în cea ulterioară perioadei de 1 mai, trebuie așteptat un interval de dpuă săptămâni pentru a vedea dacă numărul cazurilor cu noul coronavirus crește.

Raed Arafat, NOU avertisment pentru români în contextul pandemieid e COVID-19

Raed Arafat a atras atenția pe Facebook că românii au tendința să nu mai respecte restricțiile impuse de autorități în contextul pandemieid e COVID-19.

”Ni se induce în continuare ideea ca nu ar mai fi nevoie de măsuri și ideea că totul este bine și că măsurile care au fost luate ar fi fost nejustificate și incorecte”, a spus Arafat.

Șeful departamentului pentru situațiile de urgență face apel la populație să aiba grijă, să aibă răbdare, să fie înțelepti și să respecte în continuare regulile de distanțare. ”Eu vă rog, în continuare, să respectați regulile și să aveți grijă, indiferent ce vi se spune, pentru că regretul vine prea târziu și cu costuri care pot fi foarte mari”, a mai precizat el.

Bilanțul pandemieid eCOVID-19în România

Ultimul bilanț al pandemiei de COVID-19în România indică faptul că peste 14.400 de oameni au fost infectați cu noul coronavirus. De asemenea, numărul cazurilor fatale a ajuns la 888, potrivit unui raport publicat joi de Grupul de Comunicare Strategică. Până în momentul de față, 234 de pacienți sunt internați la ATI. În prezent, 6.144 de persoane au fost declarate vindecate.

Dacă analizăm evoluția cazurilor din ultimele zile se poate constata că nu a fost ănregistrată o scădere a număruluid e infectări cu COVID-19. Astfell,luni au fost înregistrate 349 de cazuri noi, marți au fost 325 cazuri noi, miercuri 270 cazuri noi, iar joi au fost înregistrate 392 de noi cazuri.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`