Răfuiala dintre procurorii DNA și politicieni atinge cote maxime. Politicienii spun că subordonații Laurei Codruța Kovesi își depășesc atribuțiile, făcând referire mai ales la Dosarul OUG 13.
Nu doar politicienilor, dar și multor experți în penal li se pare cam mult, susţine Dan Tapalagă, de la Hotnews, care menționează și implicarea SRI în aceste dosare.
Jurnalistul susține că a stat de vorbă cu oameni din interiorul DNA care recunosc că se fac abuzuri.
“In mare parte sunt fapte care in alte circumstante n-ar fi ajuns in fata judecatorului. Nu faci coruptie din orice”, i-a spus unul dintre procurori lui Tapalagă, după cum relatează acesta într-un articol pentru Hotnews.
De asemenea, aceleași surse au declarat pentru Tapalagă că ofițerii Serviciului Român de Informații mergeau ca acasă la sediul DNA, acolo unde își aduceau proprii denunțători, “martori protejați în unele dosare și inculpați în altele”.
“”Potrivit surselor din sistem, ofiterii erau prezenti zilnic in institutie, unde isi faceau aparitia de cele mai multe ori neanuntati. “Cei de la SRI veneau si cu denuntatorii lor, pe care-i gaseam martori protejati in unele dosare si inculpati in altele. Veneau de mana cu oameni aflati sub influenta lor”, semnaleaza unul din anchetatorii cu care am stat de vorba in documentarea acestui articol”, mai scrie Tapalagă.
Au fost însă cazuri când s-a făcut din aproape orice. Mai grave sunt însă situațiile unde s-au cerut și s-au dat arestări, iar în final s-au pronunțat achitări, spune jurnalistul.
“Vom plati scump la CEDO valul de arestari preventive dispuse si acolo unde nu s-a dovedit in final ca exista vreo culpa penala”, completează el.
Una din cauzele majore ale deprofesionalizării unor anchete DNA trebuie căutate inclusiv în colaborarea cu Serviciul Român de Informații. Potrivit jurnalistului hotnews, ofițerii nu le-au adus doar informații și dosare grele, ci pe ușa DNA au intrat odată cu ei și “procurori mai slabi pregătiți”, dar perfect manevrabili, dispuși să execute.
“Această relație nefiresc de strânsă între anchetatori și ofițerii de informații a avut ca rezultat și unele dosare discutabile. Unii procurori își amintesc că se întamplă uneori ca informațiile pe baza cărora se deschidea un dosar să vină la pachet cu rechizitoriul și încadrarea gata făcute. Unii acceptau, alții refuzau acest mod de lucru”, spune Tapalagă.
Totodată, acesta menționează și faptul că, scapate de sub un control civil real, serviciile “n-au convins niciodată pe deplin că manevrează în mod corect imensa putere, care le dadeau drept de viață și moarte asupra politicienilor”.
După decizia CCR de anul trecut și scoaterea SRI din anchetele penale, “ofițerii s-au evaporat din sediul DNA, iar odata cu ei au disparut și marile dosare”.
”Nici condamnări răsunătoare n-au mai prea venit, iar în ședințele de analiză a soluțiilor, procurorii șefi din DNA se tem că vor veni și mai multe achitări în cazuri de arestari celebre”, spune Dan Tapalagă.
Achitările au început deja. Dosare considerate "grele", precum cel al lui Videau sau Orban, au fost considerate de judecători cazuri fără fundament.
"Instantele au inceput sa pronunte achitari in dosare cu nume mari. Adrian Videanu a fost achitat in prima instanta in noiembrie anul trecut pe motiv ca fapta nu exista (devastator pentru orice procuror), iar liberalul Ludovic Orban a primit o achitare in prima instanta. Sirul achitarilor de rasunet fusese deschis de un alt liberal, Radu Rusanu, gasit nevinovat in martie 2016 si tot pe motiv ca fapta nu exista", arată Tapalagă.
Termerea multor specialiști este că vor veni și alte decizii de achitare. În acest context, șefa DNA a spus la bilanțul DNA pe anul 2016, prezentat joi, că procentul se păstrează sub media europeană, de 10% din cazuri.
"Asa o fi, statistic, numai ca achitarile vin in dosare mari, care au generat asteptari publice majore si au debutat furtunos cu arestari spectaculoase. Aici e problema", conchide jurnalistul.