Impact frontal dezastruos între un SUV şi un microbuz, cu 7 răniți, la ieşirea din Tulcea. Maşina de teren a pătruns pe contrasens

Publicat: 10 05. 2024, 07:57
Sursa Foto: Facebook/ SMURD România

Un accident cumplit a avut loc joi la ieşirea din municipiul Tulcea. Impactul a avut loc între o maşină de teren şi un microbuz cu cinci călători.

Mașina de teren era condusă de o șoferiță de 70 de ani care s-a ales cu dosar penal

Până la sosirea echipajelor de intervenţie, unii pasageri au reuşit să iasă singuri din maşina distrusă, însă şoferul microbuzului, în vârstă de 65 de ani, a rămas încarcerat.

Dintre cele nouă persoane implicate, şoferiţa autoturismului, în vârstă de 70 de ani, şi alte şase victime au avut nevoie de îngrijiri medicale.
„La fața locului au fost trimise mai multe echipaje medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, iar din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea un echipaj de descarcerare, un echipaj de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD, anunță Observator.

Echipele de salvare ajunse la locul evenimentului au găsit mai multe victime din microbuz care s-au autoevacuat, șoferul microbuzului în vârstă de 65 de ani care era încarcerat și pentru care s-a procedat la descarcerarea acestuia și extragerea din autovehicul, iar din autoturism, o femeie de 70 de ani, șofer, a fost preluată de echipajele medicale ale SAJ Tulcea.

În evenimentul rutier au fost implicate 9 persoane din care 7 au fost rănite. Acestea din urmă au fost transportate la unitatea de primiri urgențe pentru evaluare și îngrijiri medicale de specialitate”, au transmis reprezentanţii ISU Tulcea.

Poliţia a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„La data de 9 mai 2024, în jurul orei 16:50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe D.J. 222.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că o femeie, de 70 de ani, ar fi condus un autoturism din direcția localității Agighiol către Municipiul Tulcea, a pierdut controlul autoturismului și a pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un microbuz.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a altor 5 persoane, pasageri ai microbuzului”, a informat şi IPJ Tulcea.