În Mamaia, Radu Mazăre a dat startul distracţiei de sezon. Bineînţeles, tot el a anunţat că noul imn al staţiunii, interpretat de Delia, îl va înlocui pe cel de anul trecut. În melodie nu mai există teme marinăreşti. În schimb, anul acesta se cântă „O, Mamaia!”.
”Mamaia nu e a mea. Mamaia nu e nici măcar a Constanţei. Mamaia este a României, adică a voastră, a tuturor!”, a afirmat Mazăre, la lansarea imnului.
Acesta este noul imn al staţiunii Mamaia din 2014 care a fost lansat odată cu deschiderea oficială a sezonului estival. Melodia este interpretată de către Delia Matache şi Speak iar edilul Constanţei, Radu Mazăre jură că nu a avut nicio contribuţie.
”Nu, că nu sunt şi compozitor. Nu, n-am nicio contribuţie. Am venit la licitaţie”, a spus primarul.
Cert este că noul imn al staţiunii nu le-a dat prea multe bătăi de cap artiştilor.
”În total a durat vreo trei zile să compunem piesa asta. Totul a decurs foarte natural, ştiam exact ce trebuie să facem. Să nu crezi că-i lene. Bine, nu-s nici harnic. Mai degrabă cred că sunt paharnic! Un fel de surfer. Ai mei iarna sunt pe val”, a declarat Speak.