IML nu poate decide dacă Adrian Năstase poate fi transportat în Spitalul Penitenciarului Rahova
Reprezentanții Institului de Medicină Legală au spus, luni, că autoritatea nu se poate pronunța în cazul Adrian Năstase, dacă acesta poate fi transportat de la Spitalul de Urgență Floreasca în Spitalul Penitenciarului Rahova, arată B1 TV.
Comisia de evaluare de la Spitalul Floreasca a decis luni ca Adrian Năstase să rămână în continuare internat în unitatea spitalicească, lăsănd ca Institutul Medico-Legal să desfășoare o expertiză pentru a decide dacă starea de sănătate a fostului premier îi permite transferul în Spitalul Penitenciarului Rahova.
Cei care trebuie să stabilească dacă fostul premier poate fi transportat sunt medicii care îl au acum în grijă, respectiv cei care au stabilit diagnosticul. Comisia de evaluare ar putea decide să amâne transportul, durata putând fi între două și 30 de zile.
Adrian Năstase a fost internat la Spitalul de Urgență Floreasca, după ce a încercat să se sinucidă în urma condamnării la doi ani de închisoare cu executare primită în dosarul „Trofeul Calității”.