O femeie a fost atacată cu un cuțit în plină stradă. Incidentul s-a petrecut chiar pe trotuarul de lângă Gara de Nord din Capitală.
În momentul în care au intervenit polițiștii, individul a continuat să amenințe.
Victima se afla pe stradă cu o prietenă în momentul în care bărbatul înarmat s-a îndreptat spre ea.
Potrivit gesturilor surprinse de camerele de supraveghere din zonă, se pare că cei doi se cunoșteau.
Individul ar fi aplicat mai multe lovituri de cuțit asupra femeii, aceasta reușind să rămână în picioare și să scape de agresor, care a fost oprit de persoanele care au observat incidentul.
În zonă au ajuns trei polițiști care au încercat să vorbească cu acesta, însă bărbatul a continuat să amenințe ținând în mână un cuțit.
Intervenția s-a încheiat în momentul în care una dintre femeile care a asistat la incident s-a strecurat în spatele lui și l-a împins, făcându-l să cadă în fața polițiștilor care l-au imobilizat și i-au pus cătușele, notează stirileprotv.ro.