Eveniment
Imagini halucinante au fost surprinse miercuri, în Cluj-Napoca. O polițistă a fost surprinsă când a pulverizat spray lacrimogen în fața unui coleg care încerca să imobilizeze un agresor.
În imaginile devenite virale se vede cum tânăra polițistă pulverizează de mai multe ori înspre cei doi bărbați implicați în luptă.
Substanța lacrimogenă l-a afectat și pe polițistul care se lupta cu el, potrivit Ziua de Cluj.
Agentul s-a angrenat într-o luptă corp la corp cu agresorul, pe bancheta din spate a mașinii de poliție.
Vrând să dea o mână de ajutor, polițista s-a gândit să folosească spray-ul lacrimogen din dotare. Doar că în loc să își ajute colegul, această decizie a făcut misiunea și mai dificilă.