Un spectacol uluitor a avut loc la un festival de muzică techno desfășurat în Mamaia. Un tânăr a fost filmat în imagini dansând în voie, fără haine, printre ceilalți participanți. Forțele de ordine au fost mobilizate rapid pentru a gestiona situația. Nu mai puțin de 15 persoane au fost identificate având asupra lor substanțe interzise, inclusiv droguri de risc și de mare risc, la acest eveniment.
Pe platformele online au apărut imagini în care un tânăr se află în fața scenei, fără haine, încercând să danseze, scrie Realitatea.net.
Individul pare să se miște cu dificultate, fiind cel mai probabil, sub influența unor substanțe interzise. Totuși, nu se poate exclude posibilitatea ca acesta să fi consumat alcool sau chiar să fi amestecat băuturile cu droguri. Alături de el se află și alte persoane care dansează.
Nimeni nu părea să acorde atenție tânărului care se mișca cu dificultate, complet dezbrăcat. Imaginile uimitoare au fost capturate la cel mai important festival de muzică electronică din țară.