Militarii Batalionului 2 Infanterie „Călugăreni” pleacă într-o misiune pe frontul din Afganistan.
Vineri, cei 420 de militari au fost însoțiți de cei dragi la ceremonia de plecare. Imagini emoționante de la acest eveniment au fost postate pe contul de Facebook al Ministerului Apărării Naționale.
După ce au parcurs un program de patru luni de pregătire, militarii sunt gata să acţioneze în cadrul misiunii NATO „Resolute Support”, pentru asigurarea protecţiei forţei bazei militare din Kandahar şi pentru consilierea forţelor de securitate afgane.
La activitate au participat ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, și șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă.
Batalionul 2 Infanterie „Călugăreni” a executat, până în prezent, următoarele misiuni în afara statului român: UNAVEM (1995) şi MONUA (1998 – 1999) în Angola, „Antica Babilonia” în Irak (2005) şi ISAF în Afganistan (2006 – 2007, 2011).
Pentru profesionalismul dovedit în timpul misiunilor internaţionale, Batalionul 2 Infanterie „Călugăreni” a fost decorat cu medalia „În serviciul păcii” (pentru misiunea UNAVEM III), Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler cu însemn pentru război, medalia NATO „Non-Art. 5” (pentru misiunea ISAF), Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, de război, şi emblemele de onoare ale Armatei României, Statului Major General şi Forţelor Terestre.