Imagini de la protestul angajaților din Sănătate. De la 1 iulie s-ar putea intra în grevă generală, avertizează sindicaliștii (VIDEO)

Publicat: 08 06. 2023, 12:21
captură video B1 TV

Angajații din sistemul de Sănătate s-au adunat în Piața Victoriei pentru startul acțiunilor de protest de joi din Capitală, iar Marius Gabriel Predica, vicepreședinte al Federației „Solidaritatea Sanitară”, a avertizat cu o grevă generală de la 1 iulie.

Angajații din Sănătate ar putea intra în grevă de la 1 iulie

Marius Predica a vorbit pentru B1 TV despre revendicările sindicaliștilor.

„În primul rând, discutăm, evident, despre revendicările de natură salarială, cele pe termen scurt, care se referă la adoptarea ordonanței legate de acordarea pentru personalul auxiliar sanitar a salariilor aferente anului 2022. Noi ne dorim să soluționăm problema sporurilor pentru condiții de muncă pentru aceeași categorie de personal, respectiv problema sporurilor de tură și pentru zile nelucrătoare. Problemele legate de salarizare țin de adoptarea de către Guvern sau de către Parlament, în viitoarea lege a salarizării, a părții de salarizare pentru Sănătate, așa cum noi am negociat-o cu reprezentanții Ministerului Sănătății”, a declarat el.

„După acest miting, care se va încheia la Parlament, va urma în data de 15 iunie un protest în curtea spitalelor și depunerea preavizului de demisie în cazul medicilor care efectuează gărzi suplimentare, în data de 27 iunie noi avem programată declanșarea grevei de avertisment și, începând cu 1 iulie, declanșarea grevei generale”, a mai spus vicepreședintele Federației „Solidaritatea Sanitară”.