Iliescu a reuşit să supravieţuiască într-o Românie prea nepăsătoare pentru a-i cenzura apariţiile revoltătoare şi zâmbetul ipocrit: "A sfidat justiţia şi pe români"

Publicat: 13 03. 2015, 19:35
Foto: psdcs.ro

“23 februarie 2015. Ion Iliescu e aplaudat de studenţii Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, la intrarea în amfiteatrul Nicolae Iorga, unde urmează să ţină o prelegere exhaustivă despre „destinul unui om de stânga“. Ironia aceasta candidă, însă revoltătoare, ar trebui studiată în facultăţi. În alte facultăţi. Pare o glumă nesărată, dar nu e.”, scrie jurnalistul Laurențiu Ungureanu într-un editorial postat pe adevărul.ro.

Poate că Facultatea de Istorie ar trebui să-şi trimită profesorii acasă în urma unui astfel de moment. În Universitatea din Bucureşti încă predau profesori care, în iunie ’90, erau alergaţi de mineri prin Piaţa Universităţii, dosar în care apare și numele fostului președinte Ion Iliescu.

“Eşec în educaţie: tineri care s-au născut în anii ’90 îşi aplaudă bunicuţa retrogradă pe holurile unei instituţii care trebuia să o fi dezbrăcat deja de mituri şi s-o arate în toată goliciunea ei meschină.”, susține jurnalistul.

“Se pare că Ion Iliescu şi-a câştigat recursul la memorie. A reuşit să supravieţuiască într-o Românie prea amnezică şi prea nepăsătoare pentru a-i cenzura apariţiile revoltătoare şi zâmbetul acela ipocrit. A sfidat justiţia şi pe români.”, mai scrie Ungureanu.

În urmă cu câteva zile, magistraţii au decis redeschiderea dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Procurorii pot începe cercetările în cazul violenţelor de-acum 25 de ani, iar pe lista celor care ar putea fi urmăriţi penal se află, fireşte, nu neapărat ultimul pe listă, preşedintele României din acea vreme.

”Ion Iliescu va avea multe răspunsuri de dat. Trebuie doar să i se pună întrebările potrivite. Dar mai e cineva pregătit pentru asta?”, se întreabă Laurențiu Ungureanu.