Ilie Carabulea rămâne în arest: Decizia Curții de Apel București este definitivă
Omul de afaceri Ilie Carabulea, acuzat de cumpărare de influenţă şi dare de mită în dosarul „Carpatica”, rămâne în arest.
Curtea de Apel București a admis, miercuri, contestaţia procurorilor faţă de înlocuirea măsurii preventive. Decizia instanței este definitivă, anunță Mediafax.
Tribunalul Bucureşti a decis, în 12 martie, înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru Carabulea. Decizia a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Bucureşti, iar demersul acestora a fost admis, astfel că omul de afaceri rămâne în arest.
În dosarul „Carpatica”, omul de afaceri Ilie Carabulea şi Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig din Sibiu, sunt acuzaţi că, în perioada mai – decembrie 2013, au reuşit să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de ASF faţă de societatea de asigurări. Carabulea şi Mîrzac au fost arestaţi preventiv în 29 ianuarie.
Tot atunci, procurorii au început urmărirea penală şi faţă de Radu Mustăţea, membru în CA al Carpatica Asig şi preşedintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, şi Ovidiu Ioan Cezar Giurgea, funcţionar la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu, este urmărită penal în aceeaşi cauză, pentru abuz contra intereselor publice, în calitate de director al Direcţiei Avizări din cadrul Autorităţii pentru Supraveghere Financiară. Laura Chiţoiu s-a autosuspendat din funcţia de director al Direcţiei Avizări din cadrul ASF.