Ilie Bolojan continuă restructurarea personalului din Consiliul Județean Bihor: 21% din posturile instituțiilor subordonate au fost deființate

Ilie Bolojan continuă restructurarea personalului din Consiliul Județean Bihor: 21% din posturile instituțiilor subordonate au fost deființate
foto: Ilie Bolojan / Facebook

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Bihor, Ilie Bolojan, continuă campania pentru reducerea poturilor din administrația publică locală, în vederea economisirii banilor la buget.

Ilie Bolojan dipune noi concedieri la CJ Bihor

Liberalul a anunţat, marţi, reducerea cu 21% a posturilor din cele zece instituţii subordonate Consiliului Județean. Acest anunț are loc în contextul în care una dintre primele măsuri luate de Bolojan a fost reducerea la jumătate a schemei de personal a CJ.

„Aceasta este etapa a treia, care finalizează reorganizările de instituţii pe care ne-am propus să le facem până la finalul acestui ani, urmând ca anul viitor, analizând efectele acestei reorganizări, cel mai târziu până în vară, să optimizăm lucrurile acolo unde se va dovedi că este necesar. Aşa cum ştiţi, prima etapă a constat în reorganizarea aparatului propriu al Consiliului Judeţean, a doua etapă, asociaţiile şi fundaţiile, iar acum instituţiile din subordine „, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Ilie Bolojan, citat de Agerpres.

Mai exact, este vorba de un număr total de 420 de posturi, inclusiv 165 vacante, ceea ce înseamnă o reducere efectivă de personal de 14% – 255 de posturi.

Vechea organigramă cuprindea 1.973 de posturi, din care 165 vacante, cea nouă urmând să aibă 1.553 de posturi, din care 56 cu jumătate de normă şi unul temporar vacant, alte 15 posturi fiind de la pază.

Unităţile din subordine sunt DGASPC, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şinca”, revista de cultură „Familia”, revista culturală „Várad”, Şcoala de Arte „Francisc Hubic”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Muzeul Ţării Crişurilor, Teatrul „Regina Maria”, Teatrul „Szigligeti” şi Filarmonica de stat Oradea.

Analiză privind posturile inutile din CJ Bihor

În urmă cu o lună, managerilor acestor instituţii li s-a solicitat să facă analize şi propuneri pentru reorganizare şi creşterea eficienţei. Bolojan a subliniat că toate măsurile au fost propuse de actualii manageri, cu excepţia unui caz particular, la filarmonică.

Bolojan a arătat că, imediat după preluarea mandatului, a constatat imposibilitatea de a plăti salariile către angajaţii DGASPC, existând un deficit de peste 3 milioane de euro, care reprezenta salariile pe două luni pentu cei circa 1.200 de angajaţi.

„Abia la începutul lunii decembrie, după demersuri pe lângă Guvernul României, după ce ne-am scotocit toate conturile şi am tăiat toate cheltuielile, am reuşit, din păcate după o lună, să facem o rectificare de buget prin care am alocat circa patru milioane de euro către DGASPC, astfel încât s-au plătit salariile cu o lună întârziere. A fost o situaţie foarte neplăcută. Nu vom mai ajunge într-o astfel de situaţie anii următori, pentru că ar însemna să nu învăţăm nimic din ceea ce s-a întâmplat”, a precizat preşedintele CJ Bihor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:15 - Nicole Kidman spune că „rezistă cu greu” după moartea mamei ei: „Mi-aș dori ca mama să fie aici”
14:09 - Ce au discutat Vladimir Putin și Elon Musk în secret. Îngrijorări serioase privind securitatea internațională
14:06 - 7 persoane arestate pentru amenințări cu moartea împotriva directorului artistic de la Jocurile Olimpice. Thomas Jolly, acuzat că a batjocorit un moment sacru pentru creștini
13:55 - Patru astronauți blocați în Spațiu, pe ISS, după problemele tehnice ale Starliner, s-au întors în sfârșit pe Pământ
13:40 - Rareș Bogdan: România trece prin transformări uluitoare. Nu ne putem permite să pierdem bani din PNRR și nici să fragilizăm această graniță unde suntem ostași străjeri pentru Europa și NATO (VIDEO)
13:39 - Alexandru Dimitriu (USR): „Este inadmisibil să vii din serviciile secrete să intri în politică sau foști politicieni să intre în serviciile secrete”
13:19 - Rareș Bogdan: Avem cel mai pregătit om care să asigure echilibru în următoarea perioadă de cinci ani de zile a României, generalul Ciucă. Alianța dintre PSD și AUR nu e o curiozitate pentru noi (VIDEO)
13:18 - Un senator din SUA a murit la câteva săptămâni după ce a căzut într-o piscină goală în timp ce conducea o mașină de tuns iarbă. El va apărea pe buletinele de vot
13:18 - Scandal la Episcopia Sălajului: Vicarul instituției, reținut după ce ar fi furat din vistierie o sumă uriașă de bani
12:54 - Pensionarii care vor primi o pensie mai mică sau deloc în noiembrie. Ce spune Casa de Pensii despre aceste cazuri