Prefectura Ilfov a anunțat că nouă unităţi administrativ-teritoriale au trecut de pragul de infectare cu coronavirus de 2 la mie, în ultimele 14 zile.
Este vorba despre Afumaţi 2.85 , Berceni 2.14, Bragadiru 2.07, Chiajna 2.09, Ciorogârla 2.45, Mogoşoaia 2.28, Popeşti-Leordeni 2.19, Snagov 3.09, Voluntari 2.05.
În Snagov, incidenţa a ajuns chiar la 3,09 la mie.
În Ilfov, arată ultimele date prezentate de Grupul de Comunicare Strategică, rata de infectare a urcat la 1,69. În ultima zi au fost depistate pozitiv 120 de prsoane, numărul total ajungând la 46.895.
Vineri, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a decis ca începând de luni, 13 septembrie, când și începe noul an școlar, masca de protecție să fie obligatorie pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor, liceelor și grădinițelor din județ.
De altfel, la nivel național se înregistrează o creștere îngrijorătoare a numărului de contaminări cu SARS-CoV-2. De la câteva sute de cazuri pe zi, România a ajuns să înregistreze vineri peste 2.500.
În ultima zi, arată datele oficiale, au fost testate pozitiv 2.255 de persoane, iar alte 225 au fost reconfirmate în urma retestărilor. 29 de pacienți COVID au decedat.
Rata de infectare la nivel național a crescut la 1.02. Cea mai mare incidență se înregistrează în Satu Mare – 2.36 – iar cea mai mică în Covasna – 0.17. În Capitală, rata de infectare e de 1.44.
Bilanțul total al pandemiei a ajuns la 1.120.804 de infectări (din care 1.065.710 persoane vindecate) și 34.990 decese.